vineri, 9 martie 2012

stiri...

Masacrul de la coafor: Opt persoane împuşcate din gelozie. Criminalul riscă între 15 şi 25 ani de închisoare sau pedeapsa pe viaţă


Un angajat al Ministerului de Interne şi-a executat soţia de care divorţa. A tras în neştire: i-a ucis şi o colegă. El și-a recunoscut vina și a fost reținut pentru 24 de ore.
UPDATE: Atacatorul a fost reținut pentru 24 de ore, se află în acest moment în arestul Poliției Capitalei și va fi adus în fața magistraților Tribunalului Bucureși cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zle.
Opt persoane au fost împuşcate, ieri, două dintre ele pierzânduşi viaţa, de către un angajat al Ministerului de Interne, şofer de Ambulanţă cu gradul de agent şef.
Gheorghe Vlădan a acţionat cu premeditare, executându-şi soţia, Florina, de care divorţa. Incidentul a avut loc în frizeria Igiena, în care femeia lucra, de la intersecţia dintre bulevardul Ştefan cel Mare şi Calea Dorobanţi.
A împuşcat şi alte şapte persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului. Bilanţul tragediei: doi morţi şi şase răniţi.
Este pentru prima dată în România când un criminal împuşcă, la întâmplare, în public, mai multe persoane, aflate, întâmplător sau nu, la faţa locului.
Primul termen al divorţului ar fi fost mâine
Florina îşi părăsise soţul în luna iunie a anului trecut şi avea deja un alt iubit, povestesc clientele ei. Primul termen al divorţului era programat pentru mâine, la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
“Avea faţă de mafiot rus"
Angajatul Ministerului de Interne pare să fi acţionat din gelozie, neputând suporta gândul că va fi păsărit pentru un alt bărbat. Declaraţiile martorilor oculari denotă şi faptul că agresorul a acţionat cu premeditare.
Patronul magazinului de lângă frizeria în care a avut loc masacrul, Octavian Savin, a povestit pentru EVZ: “Şi-a pândit victima toată ziua. A dat ture, pe aici, prin zonă, toată după-amiaza, de la ora 14, când ea a intrat în tură, până la ora 17. 30, când a intrat în salon şi a tras. Avea faţă de mafiot rus. Am auzit cinci-şase bubuituri, apoi l-am văzut ieşind din frizerie."
Arma crimei, un pistol de calibrul 9 mm, pe care Gheorghe Vlădan îl deţinea legal, a fost confiscată de anchetatorii coordonaţi de procurorul general adjunct al României, Marius Iacob. Nu era vorba despre un pistol de serviciu, ci despre unul personal.
9 mm
calibrul pistolului folosit de agresor

OMOR DEOSEBIT DE GRAV
Criminalul Gheorghe Vlădan riscă între 15 şi 25 ani de închisoare sau pedeapsa pe viaţă
Surse judiciare precizează că Gheorghe Vlădan va fi acuzat de tentativă şi omor deosebit de grav. Ultima dintre infracţiuni se pedepseşte, potrivit Codului Penal, cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau pe viaţă.
Şeful Poliţiei şi procurorul general adjunct, la faţa locului
Zeci de poliţişti au efectuat, ieri după-amiază şi aseară, cercetări la faţa locului, la frizeria din Dorobanţi. Acolo s-a deplasat până şi şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, şi-a desemnat chiar adjunctul, pe procurorul criminalist Marius Iacob, să coordoneze cercetările. În anchetă sunt angrenaţi şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dar şi din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General.
Şase persoane internate
Şase persoane - doi bărbaţi şi patru femei - au fost internate la spitalele Floreasca şi Elias. Două au fost extrem de norocoase - dacă se poate spune aşa - au dezvăluit medicii, căci gloanţele nu le-au afectat organe interne şi nici vase de sânge vitale.
"Două persoane de la Floreasca au fost deja investigate, aflându-se, acum, la Terapie Intensivă, iar cea de-a treia este încă la computerul tomograf. Unul dintre bărbaţi a scăpat miraculos, glonţul a trecut din partea dreaptă în partea stângă fără să producă leziuni grave", a declarat, aseară, Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
CU REPETIŢIE
Îşi mai ameninţase soţia cu pistolul
Rudele frizeriţelor rănite în incidentul de aseară au dezvăluit jurnaliştilor că Florina Vădan se plângea frecvent, colegelor, de faptul că soţul său este violent.
Ba chiar, acesta o mai ameninţase că o va împuşca, în repetate rînduri, motiv pentru care a şi decis să se mute de acasă şi să divorţeze.
Specialiştii consideră că bărbatul a deschis focul în frizerie pe motiv că le-ar fi considerat vinovate de faptul că a fost părăsit şi pe colegele soţiei sale, despre care credea că au sfătuit-o să facă asta.
Soţii Vădan aveau o situaţie materială peste medie, deţinând, printre altele, o casă, două terenuri şi trei maşini, dintre care două marca Mercedes.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu